Povestea și întrebuinȚĂrile lavandei

Istoria lavandei începe demult, proprietățile ei terapeutice si decorative fiind cunoscute și apreciate din timpuri străvechi. Se spune că Dumnezeu a fost de acord ca Adam și Eva șa ia cu ei din rai floarea de lavanda pentru a le fi mai ușoară viața pe pământ. Primii care au cultivat lavanda ar fi fost egiptenii și popoarele arabe, care o foloseau în parfumuri și pentru mumificare. S-a găsit lavandă chiar în mormântul faraonului Tutankamon, care a persistat timp de 3000 ani. Romanii și grecii au preluat-o ulterior, apreciind efectul ei tonic, liniștitor și parfumul delicat.

Denumirea lavandei derivă din latinul “lavare”=a spăla, aceasta fiind asociată cu curățenia, romanii folosind-o pentru îmbăiere, curățarea hainelor, dar și ca afrodisiac. Tot ei au folosit proprietățile ei antiseptice în scopuri medicale.

O serie de mari figuri istorice au numele legate de lavandă: Cleopatra folosea parfumul cu lavandă ca pe un elixir de lux, Carol al VI-lea al Franței purta tot timpul în călătoriile lui pernele umplute cu lavandă pentru a-și asigura somnul liniștit și odihnitor, Regina Elisabeta I a Angliei avea tot timpul flori proaspete în cameră pentru a îndepărta anxietatea, insomnia și chiar depresia.

Lavanda este o plantă foarte versatilă, efectele ei terapeutice fiind multiple: antiseptic natural, antiinflamator, antioxidant, calmant.

O altă întrebuințare, foarte apreciată, este utilizarea ei în alimentație. O mențiune trebuie facută aici. Dintre cele peste 40 de soiuri de lavandă, comestibilă este doar cea din soiul lavandei englezești (Lavandula angustifolia) și nu lavandin. Puteți folosi lavanda atât proaspătă (siropuri, prăjituri, limonade și cocktail-uri) cât și uscată (ceai, cafea, dulciuri, mâncăruri gătite, zahăr infuzat etc).