Ședințe foto/video

Ne dorim ca și vizitatorii noștri să se bucure de câmpul înflorit de lavandă, de Nuc și tot ce e frumos în Grădina simțurilor și să surprindă momente alături de cei dragi ce se vor transforma în amintiri frumoase peste ani. Recomandăm cu căldura golden hour-ul, care este spectaculos și care creează o atmosferă magică la apus. De aceea, încurajăm fotografierea sau filmarea în spațiul nostru, însă avem câteva reguli de bun simt pe care dorim să le facem cunoscute. Astfel, facem diferențierea între fotografierea profesională și cea de amator:
 – fotografierea profesională este cea pentru orice eveniment special precum nuntă, logodnă, aniversări, portrete de familie, peisaje sau fotografii cu scop comercial, unde este nevoie de echipament suplimentar, pe lângă aparatul foto profesional
 – fotografierea de amator este atunci când, ca și vizitator dorești să surprinzi frumusețea locului și a oamenilor cu telefonul sau cu aparatul foto personal, fără echipament adițional.
Ne rezervăm dreptul să facem diferența între fotografierea profesională și cea de amator.
Pentru fotografierea profesională este necesar să achiziționezi în prealabil un voucher pe baza căruia să cumperi produse din magazinul nostru la plecare (excepție produsele din cafenea) și să faci o rezervare a zilei si orei in care dorești să vii.
Dacă dorești să ridici o dronă, va trebui să ne prezinți documentele prevăzute de lege pentru aceasta și de asemenea, să achiziționezi un voucher, dacă nu ai făcut-o deja.
În caz că nu ai un fotograf profesionist, îți recomandăm cu căldură fotograful nostru: DAN ALEXA.

coffee shop

Am gândit Grădina simțurilor ca un loc în care să te bucuri de natură, coloare și miros, dar și de gust. De aceea, la căsuța albă cu ferestre mov poți găsi tot timpul ceva delicios. Biscuiții cu lavandă, brownie, ciocolata de casă fac pereche perfectă cu o cafea aromată sau o limonadă răcoroasă cu lavandă. Avem și ceai și ciocolată caldă, macarons și alte bunătăți, cu sau fără lavandă. Le poți savura pe terasa cochetă, la umbra Nucului, în hamac sau la umbra sălciilor din spatele plantației, în liniște și răcoare.

evenimente speciale

„Un mariaj fericit este o lungă conversație care întotdeauna pare prea scurtă”. – Andre Marois
Ne dorim să fim alături de tine în momentele importante de viață. Fie că este o cerere în căsătorie, o nuntă sau reînnoirea jurămintelor, Nucul nostru poate fi martor la eveniment alături de persoanele dragi ție. Noi punem la dispoziție locația și lucrăm împreună cu organizatorul tău de eveniment ca totul să fie perfect. Dă-ne un mesaj în cazul în care ideea noastră ți se pare interesantă pentru a stabili toate detaliile.

alee senzorială

Mersul în picioarele goale sau împământarea a fost dintotdeauna o metodă de vindecare și de resetare a corpului uman. Conexiunea cu natura se face rapid prin mersul desculț, direct pe pământ. Electronii liberi se transferă din câmpul electric al pământului în corpul tău, restabilind echilibrul corpului în mod natural. Din dorința de reîntoarcere la natura și la simplitatea metodelor de relaxare și de echilibrare naturală, am creat aleea senzorială, o alee magică, un alt fel de reflexoterapie. Vei putea merge singur sau de mână cu cineva drag pe această alee simțind sub tălpi materiale naturale cu texturi diverse: pietre, nisip, mușchi natural, lemn, conuri de brad, iarbă etc. Ca bonus, Nucul iți poate da o îmbrățișare, un alt fel de conexiune la natura și încărcare cu energie pozitivă. Imaginează-te pășind pe aleea magică și simte relaxarea și detașarea! Hai în vizită și te vei convinge singur!

CRĂCIUNUL LA NUC

Născută din dorința de a împărtăși bucuria sărbătorilor de Crăciun și magia căsuței cu ferestre mov, împodobită de sărbătoare, experiența Crăciunului la Nuc este gândită sa vă ofere clipe de relaxare și delectare a simțurilor. Ne dorim să vă bucurați de câteva ore în compania oamenilor dragi la o ceașcă de cafea cu lavandă sau ciocolată caldă, să savurați un dulce delicios pe sunet de colinde, să faceți poze cu scaunul moșului si cu celelalte decoruri pregătite cu drag. Copiii vor putea desena sau face diverse activități de îndemânare. Adulții vor putea savura in tihnă un vin fiert. Nucul va fi și el pregătit să vă primească pe aleea frumos luminată, iar dacă va ninge, totul se va țese ca într-un basm. La final o să vă pregătim și un cadou pe care sa îl luați acasă să vă reamintească de seara magică de la Nuc cu speranța revederii.