ULEI ESENȚIAL DE LAVANDĂ

35.00lei

Închide ochii și imaginează-ți ca ești în mijlocul unui câmp cu flori violete și parfumate de lavandă. Ce poate fi mai liniștitor? Cu uleiul esențial de lavandă, poți avea un strop din această senzație delicată oricând il vei folosi. Uleiul esențial de lavandă este obținut prin distilarea lentă cu aburi a florilor de lavandă, din soiul Lavandula Angustifolia True. În producerea lui nu s-au folosit nici un tip de substanță sintetică, parfumuri sau adjuvanti de orice tip.  

Ingrediente:

LAVANDULA, ANGUSTIFOLIA OIL (ULEI ESENȚIAL DE LAVANDA), LINALOL, LIMONENE

Valabilitate:

24 luni de la data ambalării – 6 luni de la deschiderea produsului

Ambalare:

Sticla bruna cu picurator 10 ml
  • are efect de calmare a durerilor de cap, aplicat pe tâmple și folosit pentru un masaj ușor;
  • poate combate insomniile, datorită mirosului relaxant pe care il degajă, câteva picături de ulei aplicate pe pernă sunt suficiente;
  • ține la distantă țânțarii, moliile, dar și căpușele, datorită aromei intense, care nu este tolerată de insecte;
  • poate combate răul de mașină, prin simpla aplicare a unei picături de ulei la baza limbii și în spatele urechilor;
  • are rol in ameliorarea depresiei, a anxietății și a asteniei, prin proprietățile sale calmante și sedative asupra sistemului nervos;
  • ameliorează durerile musculare, cu doar câteva picături turnate în cada cu apă caldă sau adăugate în crema de corp.
 
5.00 din 5
Bazat pe 4 recenzii

  1. andreea maria.ban

    Uleiul esential de lavanda , consider ca este un foarte bun regenerant natural pentru piele , un calmant și relaxant mental extraordinar ,un adjuvant excelent pentru somn și un parfum natural foarte apreciat .
    Acest ulei are un miros foarte placut ,caracteristic de lavanda ,aromat și proaspăt .
    Proprietățile sale sunt multiple : este un antiseptic , relaxant muscular , regenerator ,calmant pentru piele ,cicatrizant , atenuează cearcănele ,previne deshidratarea si sporește fermitatea pielii din zona ochilor si multe altele .
    Țin sa mentionez ca sunt foarte mulțumită de acest produs de la “ Nucul din lavanda “ si îl recomand cu încredere ! 100% ORGANIC

  2. mihaela

    Excelent! L-am folosit in difuzor si are un efect relaxant foarte placut.

  3. Paul P. (proprietar verificat)

    Multumesc pentru calitate 🙂
    Eu il folosesc la bai calde și suport pentru somn și relaxare.
    Mă bucur să gasesc pe piață producători locali care fac produse organice de calitate.

  4. Herman Cristina

    Eu il folosesc in difuzor, mirose super bine si are mare efect si asupra sănătății

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

Produse similare